Trei concluzii după Marșul Normalității vs. Bucharest Pride

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Ziua de sâmbătă, 22 iunie, a fost una a marşurilor în Bucureşti. Unul mai colorat ca altul şi care au pus faţă în faţă doua lumi total diferite.

Am participat la ambele ca fotograf, aşa că pot extrage trei concluzii în urma celor văzute şi trăite acolo la faţa locului.

1. Indiferentismul majorității
Vrem o țară ca afară, dar România nu e totuși Polonia. Nu 1 milion de oameni să fi văzut pe stradă la Marșul Normalității, nu 100.000, dar măcar 10.000 de oameni cred că s-ar fi putut aduna fără emoții într-o țară creștină, majoritar ortodoxă. Realitatea e că românilor nu prea le pasa de ce se întâmplă în jurul lor şi reacţionează doar când, pe româneşte spus, le ajunge cuţitul la os. Altminteri majoritatea merge pe ideea ”nu ni se poate întâmpla chiar nouă”. Cred că vom da socoteală și pentru acest indiferentism, dacă nu aici sigur la Judecată.

2. Dezbinarea dreptei naționaliste/conservatoare
Nu cred că există dreaptă mai dezbinată cum e la noi în întreaga Europa democratică. După ce că politic practic nu contează în alegeri, nereușind să capaciteze un vehicul electoral care să atragă bazinul de 3 milioane de votanți conservatori (mă refer la referendumiștii pentru familie), nici în planul acțiunii civice nu există mai multă unitate. În continuare ambițiile personale primează în fața idealurilor comune. Păcat! Sau poate că asta se dorește. Apropo, mai știți ceva de Alternativa Dreaptă? Nici pomeneală. S-a fâsâit ca o apă minerală de proastă calitate.

3.Atracţia Pride
Pride generează în rândul tinerilor (copii și adolescenți după cum am văzut că erau pline străzile de minori) o forță de seducție înfiorătoare. Mișcarea asta e mai mult decât militantism pentru drepturile minorităților sexuale. Ăsta e doar pretextul, paravanul prin care este plantată în inima generației tinere o întreagă revoluție (sexuală) de stânga. Roadele nu se vad mâine, dar se vor vedea peste câțiva ani, nu foarte mulți. Nu va mai rămâne piatră pe piatră dacă asaltul sexomarxist (globalist) nu va fi temperat în vreun fel, însă pentru asta ar fi nevoie de politicieni responsabili și bărbați de stat despre care mai citim doar prin cărțile de istorie.