Să fim ca Petru pe Tabor!

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Îmi dau seama pe zi ce trece că noi, oamenii, ne entuziasmăm și ne atașăm emoțional de lucruri de nimic, pierzătoare, trecătoare.

Și mă uit la mulțimile de tineri vrăjiți la modul propriu de întreaga desfășurare de forțe al unui festival sau altul.

Distracție, distracție și iarăși distracție. Ok. Dar cât durează și cu ce te alegi de pe urma ei?

Eu însumi am participat la așa ceva. Patru nopți la rând de la apusul și până la răsăritul soarelui. Ce nebunie!

Eram fascinat că sunt în primul rând acolo, că am stat la doi metri de nu știu ce artist, că am dat mâna sau am făcut poze cu cei pe care îi văzusem până atunci doar la televizor.

Odată trecut evenimentul, pe lângă oboseala resimțită, eram cuprins de o nostalgie și o întristare apăsătoare.

Că a trecut prea repede, că ce frumos a fost, că până la anul cât mai e. Nici vorbă de bucurie, ci un mare gol în suflet.

Ce pierdere de timp totuși, consider acum la rece.

Și nu mă gândesc decât la Petru omul, pescarul, prezent pe Muntele Tabor, când a văzut cu ochii lumești Dumnezeirea, fața care strălucea ca Soarele și hainele albe ca lumina.

Reacția lui Petru e una fabuloasă și ar trebui sa ne urmăreasca pe fiecare dintre noi ca un lait motiv al existenței.

Petru n-ar fi vrut să mai plece din acel loc, să mai părăsească acea stare de înălțime duhovnicească.

O reacție firească a omului care ajunge la cunoștința Adevărului.

De aceea, cu mintea lui de om a propus să construiască trei colibe și să rămână de-a pururi acolo alături de Domnul, de Moise și de Ilie.

Scena de pe Tabor trăită din perspectiva lui Petru reprezintă o pregustare a veșniciei raiului.

Pentru că fiecare dintre noi suntem chemați să ne împărtășim din acea Lumină strălucitoare ca Soarele.

Depinde doar de noi către ce ne lăsăm atrași.

Alegerea ne aparține!