Referendumul in Romania postdecembrista. Scurta istorie comparata

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Stiati ca…in Romania postdecembrista au avut loc sase (6) Referendumuri la nivel national?

Am avut curiozitatea sa arunc o privire pe cifrele acestor consultari populare si vestile nu sunt deloc bune pentru tabara boicotistilor.

Mai precis, o singura data in cele sase ocazii prezenta la urne a fost mai scazuta decat necesarul ca Referendumul din 6-7 octombrie 2018 sa fie declarat valid. S-a intamplat in 2007 cand cetatenii au fost chemati sa se exprime pentru schimbarea sistemului de vot in Romania la initiativa presedintelui de atunci, Basescu Traian. Cu alte cuvinte, 4.8 milioane de cetateni s-au prezentat la urne (adica 26.51%), insuficient pentru validare. Si nu vreti sa stiti cum a sunat intrebarea, asta pentru cei care considerati prea vaga formularea de acum, dar hai totusi sa ne amintim:

“Sunteți de acord ca, începând cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toți deputații și senatorii să fie aleși în circumscripții uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi?” (n.a. – in atare conditii cifra de 4.8 milioane poate fi considerata un record!)

In toate celelalte cinci Referendumuri prezenta la urne a fost cuprinsa intre 8.1 milioane si 10.9 milioane, fie ca vorbim de consultari pentru revizuirea Constitutiei (1991, 2003), fie ca cetatenii au fost convocati sa-l demita pe presedintele statului (2007, 2012), fie ca subiectul a fost unul mai tehnic, anume schimbarea sistemului de vot (2007) si trecerea la un Parlament Unicameral & Reducerea numarului de parlamentari la un maxim de 300 (2009).

Pentru ca Referendumul din 6-7 octombrie convocat pentru modificarea Art.48 din Constitutie in forma aprobata de Parlament si validata de Curtea Constitutionala, cu textul “Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie…” sa fie validat e nevoie de prezenta a 30% din totalul cetatenilor cu drept de vot potrivit listei actualizate de Biroul Electoral Central la 31 august 2018, adica 18.917.495.

Cu alte cuvinte, e nevoie de prezenta la urne a cel putin 5.675.249 de cetateni cu drept de vot pentru ca Legea Fundamentala (Constitutia) sa fie modificata la Art.48 in forma propusa la initiativa a 3 milioane de cetateni.

Si pentru a avea tabloul complet propun o recapitulare a prezentelor la Referendum in ordine cronologica:

1991 – 10.948.468 alegatori (revizuirea Constitutiei)
2003 – 9.938.441 (reviziurea Constitutiei)*
2007 – 8.135.272 (demiterea presedintelui)
2007 – 4.851.470 (reformarea sistemul electoral)
2009 – 9.320240 (refromarea Parlamentului)
2012 – 8.459.053 (demiterea presedintelui)

*Nota: Doar o singura data in precedentele sase ocazii Referendumul a fost organizat in doua zile. E vorba de consultarea populara pentru revizuirea Constitutiei din 2003.

Nota 2: In 6-7 octombrie 2018 va fi primul Referendum dupa 1989 in care pragul pentru atingerea cvorumului va fi de 30%, in toate celelalte exemple de mai sus necesarul de prezenta fiind de 50+1%. Aceasta pentru ca Legea de organizare a Referendumului (Legea Nr.3/2000) a fost intre timp modificata/actualizata.

Leave a Reply

Your email address will not be published.