Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Mick Schumacher a obtinut, sambata, victoria in cursa principala de la Monza in Formula 2.

Pentru fiul legendarului Michael Schumacher este a doua victorie din cariera si de departe cea mai importanta la volanul unui monopost din anticamera Marelui Circ.

Mick Schumacher, 21 ani, mai castigase in 2019 cursa de sprint pe Hungaroring.

Formula 2 programeaza doua alergari pe runda, sambata cursa principala cu pit stop obligatoriu si duminica intrecerea de sprint cu grila inversata pentru primii opt din cursa principala.

Succesul lui Mick reprezinta si o consolare pentru fanii Scuderiei Ferrari dupa rusinea din calificarile de la Formula 1, unde niciun monopost al echipei de la Maranello n-a ajuns in primele zece locuri dupa 35 de ani!

Consolare pentru ca Mick Schumacher concureaza pentru Prema Racing, un fel de Ferrari junior in Formula 2, el insusi fiind pilot al Academiei gruparii calutului cabrat.

Mick Schumacher concureaza pentru al doilea an in Formula 2, dupa ce in 2018 obtinuse titlul in Formula 3 Europeana FIA.

foto: https://twitter.com/SchumacherMick


Împarte ştirea cu prietenii tăi: