
Pe nea Mihai Stoichiță n-ai voie să te superi, mai ales când te înjură așa, în glumă, părintește.
Acum pe bune, vine Mutu să-l învețe pe nea Mihai ce sistem să joace cu Malta la 4-0 pe tabelă?!
Nu se face așa ceva. Briliantul și-a căutat-o cu mâna lui. Dar nu trebuie să ne indignăm.
Fotbalul e un sport de gentlemani practicat de golani.
Doar mister Burleanu e parcă desprins dintr-un alt peisaj.
Dumnealui, cu acea mimică de erudit, de profesor universitar, e singurul care nu prea înțelege cu ce se mănâncă sportul rege.
La fel a reacționat și când Contra, cu “gurița” lui, l-a înjurat pe George Pușcaș de morți după un penalty ratat.
Și acolo n-a fost vorba de vreo glumă. Revenind la nea Mihai, vorba sloganului din fundal, știe ce ne place!