Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Nu mă pot lăuda, spre rușinea mea, că am tocit stranele Bisericii de când mă știu.

După perioada copilăriei am mai ajuns la Înviere acum 7 ani, și atunci am fost cinci minute să iau “Paști” și celebra lumină ca tot creștinul de ocazie.

Era doar o candelă aprinsă pentru mine. Ce să mai zic de post, că mâncăm carne până în Sâmbăta Mare inclusiv și a doua zi o luam de la capăt.

Acum 6 ani m-am spovedit prima dată în viață și așa am ajuns să gust cu adevărat din bucuria Învierii.

Mi-a părut așa rău și îmi pare cu atât mai mult acum pentru anii pierduți aiurea ca semănatorul pentru sămânța căzută pe pământ neroditor.

Ce vreau să spun e că pentru mine n-ar fi tocmai o noutate ca în noaptea de Înviere să nu fac nimic sau să fac orice altă activitate mai puțin înduhovnicită.

Acum însă, știind ce presupune Învierea, cu toată pregătirea lăuntrică (post, spovedanie, împărtășanie) și acea așteptare a chemării preotului de la miezul nopții “Veniți de luați lumină, veniți de primiți lumină”, mă doare sufletul să văd că totul e transformat într-un festivism prost regizat și livrat sub forma unui acord între puteri.

Nu despre asta știu eu că e Învierea, despre o lumânare aprinsă pe care mi-o aduce polițistul care ieri nu m-a lăsat să ajung cu lumină la mormântul moșilor mei, și care mâine cu aceeași mână mă amendează pentru că am întârziat prea mult pe stradă.

Învierea este despre biruința asupra morții și despre bucuria vieții veșnice în Hristos adevăratul nostru Dumnezeu.

Nu mai vorbesc despre comuniunea alături de ceilalți oameni.

Restul ce ni se livrează acum sunt invenții omenești departe de Adevăr. Inclusiv povestea că “de Paște tu ești lumina”.

Mi-e teamă că, așa cum spune Domnul, ne rătăcim zilele acestea cu atât mai mult neștiind Scripturile.


Împarte ştirea cu prietenii tăi: