Cum l-a cunoscut un băiețel de 8 ani pe Hristos

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Era o zi de 5 februarie ca cea de astazi. Intunecata la fata precum vestea pe care avea sa o aduca.

El era o mana de om intr-un Univers pana atunci perfect si despre care nu stia mai nimic ca se poate schimba de la o secunda la alta.

Manca o portocala ca mai toti copiii de varsta lui pana cand cheia s-a auzit in usa si de dincolo de peretii grosi ai casei nu s-a auzit la inceput nimic.

O tacere grea, apasatoare, vesnica. Pana cand un plans necontrolat de femeie a umplut acea liniste si cele mai negre asteptari erau confirmate.

Nu mai era printre ei, plecase prea repede la cele vesnice. El s-a retras intr-o camera, singur, si a privit pe geam la uriasul de beton din fata.

Cu mintea de copil si-a vazut prin fata ochilor intreaga viata derulata ca un film mut in alb si negru.

Timpul se oprise in loc. Simtea cum copilaria i se transforma pe loc in maturitate.

De plans nu-si mai aduce aminte daca a facut-o atunci. N-a vrut sa-si arate slabiciunile, doar el era de acum noul barbat al casei.

Despre Dumnezeu stia prea putine, cam ce stiau copiii de varsta lui. Stia ca e bun si ca de atunci inainte e singura lui nadejde.

Nu L-a intrebat niciodata “de ce”, ci doar i-a multumit in gand si rugaciune pentru viata vesnica si invierea de obste promise.

A fost gandul de care s-a agatat pentru a merge mai departe in marea vietii. Filmul alb negru recapata astfel culoare in Lumina lui Hristos.

Când alti copii nu trecusera de lectia rugaciunii “Inger ingerasul meu”, el a inteles ca numai prin Hristos, oamenii se mai pot reintalni suflet cu suflet.

Si asta l-a incalzit, l-a intarit ca Domnul e bun. N-a mai mancat insa niciodata portocale de atunci. Ii aminteste de 5 februarie 1992…ziua cand si soarele s-a ascuns sa planga!