Împarte ştirea cu prietenii tăi:

Există voci care pe bună dreptate arată cu degetul și spre acei vecini care, deși au auzit țipete, nu s-au organizat pentru o acțiune cetățenească. Adică intrau peste individul respectiv și vedeau ce se întâmplă.

Dar de ce n-a mișcat nimeni un deget?

Pentru că am fost dresați, și nu am ales întâmplător acest termen, să sunăm la 112 pentru orice ni se pare suspect. Și oamenii asta au făcut, au sunat la 112, iar aceștia și-au dat examenul incompetenței.

Oamenii n-au intervenit de frică. O frică nu față de acel criminal ușor de dovedit de câțiva bărbați adevărați, ci o frică față de eventualele repercusiuni din partea Statului prin organele lui (polițiști, procurori, judecători).

În România riști să fii pedepsit dacă te substitui actului de justiție, adică să-ți iei soarta în propriile mâini atunci când legea stă pe coadă.

Binele făcut în dosar penal tradus

Hai să vă povestesc un episod concret pentru a înțelege mai bine ce am spus până acum.

Un prieten a găsit un telefon pe stradă. A întrebat stânga, dreapta câteva zile în împrejurimi, apoi l-a dus la poliție.

După un timp l-au sunat că are dosar penal pe motiv că nu l-a predat în nu știu ce interval de timp prevăzut de lege (de parcă trebuie să avem codul penal tatuat pe creier pentru a știi fiecare dispoziție legală pentru orice fel de situație).

În România necunoaşterea cadrului legal nu te absolvă de vreo vină. Adică nu poţi spune că n-ai ştiut când chiar n-aveai de unde să ştii.

Și atunci, să mai acționezi în vreun fel? Închizi ochii și mergi mai departe pentru că la ei din martor poți fi transformat foarte ușor în suspect sau, Doamne ferește , chiar inculpatul de serviciu pentru a mai trece un dosar la “rezolvate”.

Trăim într-un indiferentism și un miserupism alarmant la care am ajuns încurajați de un stat tot mai incapabil să-și respecte partea lui din ceea ce numim Contractul Social.


Împarte ştirea cu prietenii tăi: