Ce mai înseamnă prietenia azi

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

30 iulie. Ziua internațională a prieteniei.

Ar trebui scoasă din calendar, pentru că oricum toți suntem prieteni între noi. Unii au câte 5000 și încă alții care le îngroașă lista de așteptare. Până și eu am vreo 500 și ceva.

Dintre aceștia doar 10 la sută mă iubesc cu adevărat. O simt dupa aprecierile trimise sub formă de like, love, haha și ce mai e pe aici. Restul habar nu am de ce nu reacționează, dar suntem considerați “prieteni”. 😁

În altă ordine de idei, mă amuz în fața evoluției omenirii.

Pe vremuri, dacă îți plăcea de o fată și intenționai să o scoți la o prăjitură, frumos era să-i ceri mai întâi prietenia. Se pleca cu dreptul la drum.

Acum nu se mai pune problema așa ceva, ci în termeni de One Night Stand (la mine sau la tine sau vedem unde), cică să vezi dacă te potrivești unul cu altul 🙄

Despre ce prietenie să mai fie vorba când te-ai consumat unul pe altul ca pe un produs oarecare de la market și a doua zi se întreabă fiecare “cum a zis că se numește și cu ce se ocupă ?”.

P. S. Dacă știi cum și unde să cauți, poți găsi chiar și azi oameni minunați care să se dovedească prieteni de toată isprava uniți cu tine în credință, valori și simțiri. Slavă Domnului!