Bâlciul deșertăciunilor

Împarte ştirea cu prietenii tăi:

În minunata mea copilărie petrecută la țară existau două momente care pigmentau vara.

Un bâlci pe 6 august și un altul pe 15. Nu aveai voie să lipsești, mai ales de la primul.

Aveai, n-aveai treabă, prezența la bâlci era un “must”, cum ar spune coporatristul de azi între două stații de metrou strivit la burduf ca sardeaua în conservă.

Prima parte a zilei era rezervată copiilor și bătrânilor.

Era cel mai sigur de mers atunci. Parcă și acum simt gustul alviței amestecat cu țărâna ridicată valuri, valuri în văzduh.

Sau vata de zahar pe băț care din albă ajungea la o nuanță mai spre închis.

În orice caz, nu ne plângeam ca acum din toate fleacurile.

Era bucuria noastră, a copiilor și oamenilor mari, deopotrivă.

După-amiaza, cam de când începea soarele să o ia ușor spre asfințit, și până la lăsarea întunericului peisajul bâlciul era al vlajganilor care se dădeau în spectacol pentru a frânge o inimă sau alta. Zarvă mare peste tot.

Și nu era bâlciul bâlci fără o bătaie cât de mică sau mai multe. Depinde cât consumase fiecare peste măsură și care erau rivalitățile.

Venea și poliția, dar nu ca acum chemată la 112. De regulă fugea careva până la post ca eroul de la Maraton și dădea alarma: “veniți, bă, că se omoară aia în bâlci”. Și veneau până la urmă “în două minute”.

De regulă la bâlci se legau prietenii, dar se și reglau conturile de la bâlciul trecut.

Oamenii uitau greu sau își aduceau aminte pe loc una sau alta. Și tot așa anul următor ca într-o buclă a timpului.

Acum, bâlciul s-a mutat la Capitală. Și-a schimbat doar denumirea. I se spune “protest” și are loc anual, cu autorizatie, în Piața Victoriei la fiecare 10 august.

Atenție! Începe după orele 16, cam când începe soarele să coboare dincolo de orizont. Dimineața nu e prinsă în program.